PET-ul cucerește piața vinului
Preformele PET cuceresc piata vinului
Istoric
Ambalajele alternative pentru vin nu mai sunt o noutate in ziua de
azi. Chiar şi recipientele de sticlă sunt o inovație relativ noua în istoria
vinului, acestea apărând în secolul al XVIII-lea. Înainte de asta vinul era
transportat în cantităţi mari și vândut din butoaie, ca apoi să-și găsească
locul într-un mediu de depozitare mai convenabil cum ar
fi “pielea de vin”.
Introducerea sticlei ca material de ambalat a adus schimbări în
cultura vinului faţă de cum era ea cunoscută anterior. Pe când noţiunea de
învechire al vinului nu este nici o noutate, sticlele sigilate cu dopuri de
plută au făcut posibilă
dezvoltarea scenei vinurilor fine curente.
În anii recenți s-au făcut încercări de a înlocui sticla, s-a
trecut la conceptul “Bag in Box” pentru vinurile din
clasa “economy”, precum și la încercări mai radicale cum ar fi “Tetrapak” sau
doze pentru vinul îmbuteliat.
Noutăți
Dar ultimele dezvăluiri care atrag atenția oamenilor în Anglia, Spania și Franța, sunt cele care prezintă flaconul PET de 75 cl (mărimea standard) pe rafturile magazinelor. Două vinuri, un Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă și un Shiraz Rose Australian au fost lansate de către diferite supermarket-uri pe piaţă. La sfârșitul anului producătorul australian Wolf Blass a lansat două din mărcile lui “verzi” pe piață.

De ce este acest fapt atât de interesant? Avem două motive de bază.
PET-ul, al cărui nume formal este polyethylene teraphthalate, a mai fost
folosit pentru vin înainte, cel mai des întâlnit fiind la flacoanele de 25 cl,
dar și la sticle de 1.5 L din sudul Franţei. Dar aceasta e prima dată când
vinul primește o înfățișare atât de atractivă în flacoanele PET standard de 75
cl pe rafturile magazinelor.
Al doilea motiv este pentru marele interes de a reduce emisile de
dioxid de carbon. În viitor ne putem aștepta la o răspândire a acestor vinuri
îmbuteliate în flacoane PET.
În acest moment putem să vorbim
deja şi despre îmbutelierea vinului "main stream" în
flacoane PET, nu doar a vinului "economy".
Care sunt avantajele flacoanelor de PET
pentru vin?
- Greutatea: un recipient de sticlă de 75 cl cântărește 400g, iar
flaconul din PET cu același volum cântărește 54g. Crește eficiența
transportului de la locul imbutelierii la punctele de desfacere.
- Rezistenţa: Flacoanele
din PET nu se fisurează sau nici nu se sparg. Flacoanele PET sunt mult mai sigure.
- Mărimea: este mai redusă, așa că se pot transporta mai multe
sticle în același spațiu disponibil.
- Reciclare - în funcție de posibilitățile consiliilor locale,
aceste flacoane se pot colecta și recicla împreună cu cele de apă, sucuri și
bere.
Deşi se cunoaște problematica protecției scăzute a flacoanelor
PET, s-au luat măsuri favorabile cu rezultate excepţionale prin implementarea
de tehnologii de barieră pentru a împiedica răsuflarea vinului. La aceasta oră este rezolvată și perioada de garanție a produsului
finit, noile tehnologii aplicate reuşesc să pună la dispoziţia îmbuteliatorilor
preforme cu diverse grade de barieră.
Capacele folosite la acest tip de preformă
sunt cele uzuale “pilfer proof”. Etichetele si adezivul sunt standard, exact ca
şi la sticlă.
Ambalajul PET conferă avantajul că se pot
produce la costuri extrem de reduse o infinitate de modele, imaginea fiind
foarte importantă, se economisește enorm la transport, nu vă mai confruntați cu
eventuale spargeri,etc.
În viitorul apropiat vom observa astfel de vinuri și pe rafturile
magazinelor unde ne facem cumpărăturile. Producătorii renumiţi își vor prezenta
noile produse cel mai probabil în astfel de flacoane, iar încetul cu încetul,
“brand-uri” consacrate se vor adapta acestor tendințe.
